CUM MI-AM MĂRIT SÂNII ACASĂ, CU 3 MĂRIMI !

Cosmetolog personal sau CUM MI-AM MĂRIT SÂNII ACASĂ, CU 3 MĂRIMI !

BUNĂ!
Fetelor, de mult timp v-am promis că vă voi povesti cum mi-am mărit decolteul acasă, de la mărimea 0 la 3. Sânii au devenit mai fermi, mai tonifiați. A trecut deja jumătate de an și ei devin tot mai atractivi. Dar, să începem cu începutul.

De ce să optezi pentru mărirea decolteului?

De când mă țin minte am fost mereu complexată cu privire la atractivitatea mea. Colegele defilau cu decolteurile la vedere, iar eu îmi ascundeam sânii foarte mici sub bluzele și puloverele largi.

Când toate fetele erau înconjurate de admiratori, eu stăteam în umbră la toate seratele organizate la școală. Suferința mea nu avea limite, toți colegii mei făceau glume la adresa mea, cauza fiind una, faptul ca nu aveam decolteu deloc. Atunci mi-am promis că voi face tot posibilul să-mi măresc sânii și să am un decolteu frumos, indiferent de metodă.

Care ar putea fi
consecințele măririi sânilor ?

După finalizarea studiilor am început să strâng bani pentru a-mi îndeplini marele vis – să-mi măresc sânii cu ajutorul bisturiului. Chiar și după vizionarea a unei groaze de flmulețe care arătau ce s-ar putea întâmpla cu femeia, în cazul în care chirurgul ar fi fâcut chiar și o mică greșeală, nu m-am răzgândit. Dar să trăiesc fără sâni pentru mine era mai groaznic – viață personală inexistentă, eram un ghem de complexe.

Să strâng suma necesară mi-a reușit doar în 5 ani. 5 ani în care nu am știut ce e aia plăcere și distracții. Dar am făcut asta ! Dar, doar imaginați-vă groaza din ochii mei și dezamăgirea, când în urma investigației preoperatorii, medicii mi-au interzis categoric operația... am intrat intr-o depresie profundă.

Cum psihoterapeutul mi-a mărit sânii cu 3 mărimi.

Banii care i-am strâns pentru operația de mărire a sânilor, i-am folosit pentru psihoanalitică. „dacă nu există posibilitatea de a-mi îndeplini visul, voi încerca măcar să mă conving că și fără sâni se poate trăi”, cu toate aceste gânduri m-am îndreptat către femeia care mi-a schimbat viața radical.

example2

Desigur, așteptam, ca psihologul va începe să mă convingă că nu am nevoie de nimic. Dar ea m-a înțeles literalmente dintr-o privire.

Această femeie minunată, fără a-mi cere vre-o plată mi-a povestit, că la fel ca mine o perioadă lungă de timp a suferit din cauza lipsei decolteului. Până nu a descoperit BigBust – cremă pentru mărirea și tonifierea sânilor.

La început, eram sigură că ea face glume și toată situația este un joc. Însă, aceasta mi-a arătat o poză făcută 5 ani în urmă, unde aceeași femeie în costum de baie semăna mai mult a adolescent, decât o reprezentantă a sexului frumos.

De necrezut, dar medicul fără să mă întrebe mi-a dat adresa site-ului de unde aș putea face comanda de această crema care din spusele ei m-ar putea ajuta în problema mea. Eu câteva zile am mai stat în dubii, după care am făcut comanda. În cele din urmă, prețul este foarte mic în comparație cu intervenția chirurgicală.

Livrarea a fost rapidă, și din acea zi am început să folosesc crema. Nu aș fi crezut niciodată că e posibil așa ceva, dar sânii mei au început să crească sub ochii mei. A trebuit să trec prin toate cercurile iadului, până am aflat de acest mijloc cu adevărat magic.

Însă, m-am gândit cu groază că va trebui tot restul vieții să folosesc această cremă, sau dacă aceasta provoacă reacții adverse? Anna m-a asigurat ca nu este nici un risc pentru sănătate. După o perioadă de timp am găsit un articol științific în care era totul explicat în detaliu cum are loc creșterea sânilor.

Dar frica că rezultatul nu va fi de lungă durată nu mă lăsa în pace. Peste 2 luni eu deja alegeam sutien mărimea 3 și aici am hotărât să mă opresc, comandă de cremă nu am mai făcut. Dacă sincer, am așteptat, ca sânii vor reveni la rezultatul inițial, și că voi fi nevoită să cumpăr această cremă toata viața. Dar uite că au trecut deja 7 luni, și eu port cu mândrie sutien mărimea 3. Așa că acum pot recomanda cu siguranță acest produs tuturor femeilor care se află în situație asemănătoare.

Fetelor, până a lua hotărârea de a vă face operație plastică, gândiți-vă că există metode mult mai accesibile și eficiente. Sper, ca asta să vă ajute să vă iubiți mai mult și să vedeți viața în culori mai vii.

Odată cu creșterea sânilor, au apărut și admiratorii, încrederea în sine și un nou loc de muncă.

Sunt mai fericită ca niciodată, ceea ce vă doresc si vouă !


Pentru a comanda

Comentarii
Maria
am alăptat copilul mai mult de un an, după 2 luni am revenit la greutatea inițială, dar sânii... De când mă știu mereu am purtat marimea 2, însă acum 3. am folosit ! Când am început să o folosesc, chiar după prima săptămână am observat schimbările, sânii s-au rotunjit, la sânii mici acest lucru este foarte vizibil. Avantajul cremei este că se absoarbe foarte repede, nu lasă urme și miroase frumos. Rezultatul este superb! Merită să comandați !

| Răspunde
25
Elena
nu prea cred în această cremă, dar deja m-am săturat să mă gândesc la toate. Bani pentru operație oricum nu am ! De aceea m-am gândit că nimic nu am de pierdut și am comandat. Voi încerca, multumesc!
| Răspunde
38
Ana
am comandat BigBust, după nașterea și alăptarea celui de-al doilea copil, tot ce pot spune este că crema își face cu adevărat efectul. Soțul a observat schimbările, ceea ce e foarte important. Iar așa cum am făcut comandă împreuna cu prietenele, părerile acestora coincid cu părerea mea. Crema personal mie, mi-a ajuns pentru o luna, iar rezultatele au fost vizibile dupa 2-3 săptămâni. După folosire se ivește senzația că sânii sunt plini... producătorul spune că aceasta conține sevă ce stimulează stocarea grăsimilor la nivel local, așa cum sânii sunt formați din țesut glandular ceea ce ajută la stocarea grăsimii la nivelul lor !!! după încetarea folosirii cremei mari schimbări nu au avut loc, dar probabil ține și de nivelul psihologic. Totuși frica persistă că rezultatul nu e de lungă durată. De aceea, după o perioadă am achiziționat și a doua cremă. Tot ce vreau să vă spun este că dacă vă permiteți această cremă, nu ezitați să o comandați.

| Răspunde
32
Ioana
rezultatul este ca după operație plastică. Totuși nu mă pot hotărâ, sunt foarte nemulțumită de forma sânilor, mă complexez mult cu privire la asta. Am făcut comandă de această cremă, urmează să primesc. Multumesc !
| Răspunde
7
Mariana
prietena mea se află internată în spital după o operație plastică nereușită. Din cauza asta sunt contra operațiilor. Singură de-a lungul anilor am folosit mai multe tipuri de creme, dar efectul nu era de lungă durată. Am făcut comandă de BigBust, comentariile la adresa cremei sunt bune.
| Răspunde
19
Floarea
scriu despre cea mai buna cremă pentru mărirea bustului, care am incercat-o vreodată. Au fost și : Evelin, Mama Comfort, Macsibust, Vinus, Lider – și desigur BigBust. Se vinde doar pe internet pe acest site, și cred că ăsta e singurul lui minus. Această cremă într-adevăr mărește bustul.

Cu toate acestea, el nu are reacții adverse ca Evelin, și nu doar are grijă de piele, ca Vinus. El chiar mărește sânii, fără exerciții suplimentare, de obicei doar cu ajutorul acestora se poate de mărit. Această cremă mărește sânii în doar 2-3 săptămâni. La început nu îmi venea să cred, iar după nu mai vedeam de fericire.


Crema s-a terminat după 2 luni, acesta este rezultatul. Sânii nu se lasă, așa cum se întâmplă la folosirea altor creme, rezultatul cremei BigBust este de lungă durată, iar asta nu poate decât să te bucure. p.s : tehnica masajului : se maseaza cu mișcări circulare cu direcționare spre centru. Eu las o parte din cremă să se absoarbă sub sâni, pentru a fi un rezultat de rotunjire mai vizibil.

Dacă veți face comandă sigur nu veți regreta, sau poate îl veți comanda mereu.
| Răspunde
38
Ileana
Evelin nu își merită banii! Nu trebuie să dai cu crema mameloanele, ceea ce înseamnă atenție maximă. Crema BigBust.
| Răspunde
16
Viorica
fetelor, aceasta e o cremă minunată ! Mereu am avut sânii mici, nici cu înălțimea nu mă pot lăuda. Acum însă arăt ca o vedetă sexy. Pamela Anderson nici nu visează la sânii mei =)) . am folosit crema 2 luni și uitați rezultatul cu noul meu piept. Sunt superbi și eu sunt încântată de rezultat. Vă sfătui pe toți !

| Răspunde
25
Andreea
am auzit multe despre această cremă din lista cremelor ieftine si care dau rezultat. Acum o săptămână am făcut comanda și am hotărât să o încerc, oricum merg pe premisa că cremele pentru piept trebuie să fie pe bază de ingrediente naturale, iar BigBust este anume așa. Conține componente naturale ca ulei de argan și alte ierburi. Am început să o folosesc și am observat că sânii au devenit mai ridicați și mai tonifiați, consider că în mai puțin de 2 luni voi ajunge la rezultatul dorit de mine.
| Răspunde
19
Alexandra
super ! Îmi fac și mie comandă. M-am săturat să ma complexez.
| Răspunde
2

Pentru a comanda